Prezentare‎ > ‎Evenimente‎ > ‎

Centru de înregistrare a activității seismice

    Vineri, 27 mai 2016, la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” a fost instalat un seismometru care va monitoriza permanent activitatea seismică, liceul devenind partener în proiectul educațional ROEDUSEIS. Elevii liceului au posibilitatea să interpreteze înregistrările seismice realizate de propriul seismometru, care este suficient de sensibil pentru a detecta cutremurele majore, chiar dacă au loc pe partea opusă a Pământului. Activitățile didactice specifice proiectului mizează pe impactul pe care implicarea elevilor în activitatea de cercetare îl are în formarea acestora, evidențiindu-se faptul că Știința nu este un set de idei abstracte, ci mai degrabă o modalitate de a înțelege cum funcționează mediul în care trăim. 
    Seismometrul școlar utilizat este construit astfel încât toate componentele sale să fie vizibile și să li se poată explica clar elevilor rolul fiecărei componente în parte. Datele înregistrate de seismometru sunt salvate pe calculator și pot fi analizate cu ajutorul aplicației software accesibile gratuit, jAmaSeis. Proiectul promovează și facilitează legăturile între școlile din România, sau chiar cu școli din alte țări, care derulează proiecte similare. 
    În cadrul proiectului, inițiat de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, au fost elaborate materiale educaționale pe tema seismelor, care au fost puse la dispoziția școlilor implicate, pentru a fi utilizate ca suport în procesul educațional.
    La întâlnirea organizată la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” au fost invitați elevi interesați de dezvoltarea abilităților lor științifice și profesorii de Fizică, Matematică, Geografie și Informatică care se vor implica în acest proiect. În cadrul întâlnirii, Dr. inginer Dragoș Tătaru, cercetător în cadrul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a evidențiat importanța studiului seismelor atât pentru înțelegerea unor concepte științifice de bază, cât și pentru a fundamenta modul de realizare a unor construcții durabile, pentru diminuarea efectelor devastatoare pe care le pot avea seismele mari.