Ocrotirea mediului
Simpozionul-concurs regional ”Ocrotirea mediului, o șansă pentru generațiile viitoare”, 22 aprilie 2016
Săptămâna Altfel s-a încheiat la Colegiul Național Mihai Eminescu Satu Mare cu un eveniment dedicat Zilei Pământului: cea de a șasea ediție a simpozionului-concurs regional ”Ocrotirea mediului, o șansă pentru generațiile viitoare”. Au participat cu lucrări elevi și cadre didactice din opt județe: Hunedoara, Bacău, Galați, Neamț, Cluj, Vâlcea, Argeș, Satu Mare și din municipiul București. Concursul a fost inițiat de un grup de profesori inimoși din Hunedoara, Neamț și Bacău și se extinde de la an la an. S-a desfășurat pe trei secțiuni: Creații plastice (desene, afișe ecologice, picturi, fotografii), Machete realizate din materiale reciclabile și Prezentări pe teme de ecologie. Lucrările au fost de o calitate deosebită și au trezit interesul auditoriului.
Obiectivele acestui proiect educativ regional sunt:
· Cunoaşterea importanţei calităţii mediului înconjurător pentru viaţa şi sănătatea acestuia.
· Cunoaşterea relaţiilor dintre om şi mediu, a interdependenţei dintre mediu şi dezvoltarea societăţii.
· Formarea de responsabilităţi, respect şi atitudini pozitive faţă de păstrarea nealterată a mediului înconjurător.
· Formarea unei gândiri ecologice în vederea utilizării materialelor reciclabile.
· Creşterea dorinţei de a ocroti, respecta şi proteja natura prin implicarea copiilor în activităţi cu caracter experimental şi demonstrativ
· Dezvoltarea aptitudinilor de cercetare, explorare, investigare a mediului;
· Îmbogăţirea vocabularului activ utilizând un limbaj specific ecologic;
· Formarea unei atitudini dezaprobatoare faţă de cei care încalcă normele şi legile ecologice;
· Consolidarea si dezvoltarea comportamentului ecologic.
La sectiunea creatii plastice s-au remarcat:
Diana Șereș, clasa a XI-a C, Demnitatea Pământului
Diana Blidar, clasa a XI-a D, Terra, împrumutul datorat