Conferința finală EVRICA
CONFERINŢA DE ÎNCHIDERE A PROIECTULUI EVRICA
Educat pentru Viata- Responsabil, In-dependent, Constient, Atent
La acest final de martie, în Sala Festivă Dr. Vasile Lucaciu a Colegiului Național Mihai Eminescu din Satu Mare, în prezența reprezentanților Clubului Rotary, ai Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, a doamnei viceprimar Doina Feher și ai conducerii Colegiului Național Mihai Eminescu, s-a desfășurat conferința de închidere a proiectului „EVRICA- Educat pentru Viața- Responsabil, In-dependent, Conștient, Atent”, proiect inițiat de Asociaţia de părinţi a elevilor de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu Satu Mare, reprezentată de doamna ec. Daniela Culic și, respectiv, moderatoarea conferinței, și finanțat de Clubul Rotary Satu Mare în cadrul programului „Rotary sprijină inițiative locale pentru Satu Mare”. În sală au fost prezenți elevi și profesori din liceu participanți la proiectul EVRICA.
Pe o perioadă de șase luni (octombrie 2016 – martie 2017), Colegiul Naţional Mihai Eminescu a fost gazda unor ample evenimente de educaţie non-formală adresate elevilor, părinților şi cadrelor didactice.
A fost realizată o campanie de informare a părinţilor şi cadrelor didactice cu privire la riscurile consumului de tutun, alcool şi droguri ilegale şi măsurile de protecţie ce necesită a fi luate în scopul evitării debutului în consumul de droguri legale şi ilegale (două seminarii și mai multe întâlniri cu părinţii şi cadrele didactice).
S-a desfășurat un concurs de idei de campanie antidrog pentru elevii de liceu pe trei secţiuni: tutun, alcool, droguri ilicite şi un concurs de slogan antidrog (118 elevi participanți la concurs; 5 campanii antialcool; 3 campanii antifumat; 7 campanii antidrog; 10 sloganuri propuse și realizate de către elevi; 5 campanii câștigătoare - 1 antitutun, 1 antialcool, 3 antidrog; 1000 de pixuri inscripționate cu sloganul câștigător „Pariază pe viaţa ta”, de care beneficiază elevii Colegiului Național Mihai Eminescu).
Câştigătorii concursului de idei de campanie/slogan antidrog au fost: Cavaşi Timea, Dulf Alexandra, Lupan Patricia, Popa Diana, Varga David, elevi în clasa a X-a G, coordonaţi de doamna profesor Silaghi Gigelia (secțiunea antitutun); Bathori Alexandra, Miklosi Martina, Mulcuţan-Chiş Vlad, Pisaltu Daria, Szabo Bettina, elevi în clasa a X-a C, coordonaţi de doamnele profesor Istrate Ramona şi Tuns Roxana (secțiunea antialcool); Oneț George, Ghișan Hannelore, Sabo Eduard, Moldovan Theodora, Pop Ioana, Rus Lavinia, Lucuț Andreea, Bucșeneanu Sorana, Uhl Laura, Cioroga Rareș, Dumuța Rareș, Ghetina Vlad, Gorbatâi Cristian, Hărcăian Andrei, Marinescu Șerban, Mehi Mihai, Miron Mihnea, Rusu Adrian, Sălăjan Cristina, Stan Iasmina, Vîlceanu Ovidiu, Zele Mădălina, Bodo Bianca, Cosma Eduard, Handrău Lorena, Hendre Cristina, Mihai Miriam, Mihalca Dan, Mihalca Ștefania, Pal Adrian, elevi în clasa a X-a A, coordonați de d-na profesor Vălean Gabriela Dana, (secţiunea antidrog); Brânză Alexandru, Cădar Ionela, Chira Anamaria, Drăguşin Teodora, Gale-Cazan Bogdana, Groza Andrada, Naghi Claudia, Jurguţ Luiza, Lazăr Ioana, Lung Diana, Lung David, Maxim Georgiana, Teodorescu Dan, Bondics Bogdan, Caia Anton, Erdei Codruţ, Mărginean Manuel, elevi în clasa a XI-a B, coordonați de doamna profesor Seicean Delia şi domnul profesor Cionca Gheorghe (secţiunea antidrog); Fabian Cristian, Olariu Patrick, Precup Sebastian, Ratyiş Patrick, Sarca Nicolae, elevi în clasa a X-a G, coordonați de doamna profesor Silaghi Gigelia (slogan antidrog). Slogan câștigător: Pariază pe viaţa ta!
S-au desfășurat: șase seminarii anti-dependenţă desfăşurate unde au participat 675 elevi din 24 clase, participanții fiind informaţi cu privire la riscurile consumului de tutun/alcool/droguri ilicite în rândul elevilor; demonstraţii practice de prim ajutor, susţinute de către Crucea Roşie cu toate clasele Colegiului Naţional Mihai Eminescu, elevii conştientizând astfel importanţa implicării active în ajutorarea colegilor aflaţi în nevoie.
S-a realizat un film documentar „Alege viaţa” care reprezintă un instrument de educare a elevilor care poate fi folosit de către profesori şi după încheierea proiectului.
Au fost distribuite 750 de broşuri pentru părinţi cu informaţii utile în prevenirea consumului de droguri, dar şi a intervenţiei necesare în tratamentul copiilor consumatori.
O platformă de comunicare on-line (www.liberidedroguri.ro) şi o pagină de facebook (https://www.facebook.com/Campanie-Antidrog-1808377632778684) realizată de elevi eminescieni a contribuit cu succes la comunicarea electronică în cadrul proiectului EVRICA.
Parteneri în acest proiect au fost Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sau Mare şi Organizaţia Crucea Roşie Satu Mare.
Proiectul continuă în luna mai a.c. cu organizarea a unui nou concurs de campanii antidrog, de această dată elevii fiind cei care vor vota campania câștigătoare.