Eminescieni la CNIV 2017

Participarea eminescienilor la

Conferința Națională de Învățământ Virtual, ediția a XV-a

     Echipa Multitouchcnme a Colegiului Național Mihai Eminescu a participat, în data de 28 oct. a.c., la Conferința Națională de Învățământ Virtual (CNIV), ce promovează tehnologii și metodologii inovative în educație, în cercetare şi în perfecţionarea continuă în mediile preuniversitar, respectiv universitar.

Conferința Națională de Învățământ Virtual se adresează autorilor de produse E-Learning şi Software Educaţional, cercetătorilor, profesorilor, studenţilor şi elevilor cu preocupări în domeniul tehnologiilor educaționale. La fiecare ediție, lucrările CNIV proiectează un învățământ al viitorului, vorbesc despre succesul folosirii mediului digital în educația și formarea profesională, despre cât de aproape suntem de Virtual Reality Learning și despre rezultate practice și aplicații originale.

Anul acesta conferința a fost organizată de Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea din București, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, SIVECO România SA București și desfășurată în Universitatea Lucian Blaga din Sibiu - Facultatea de Inginerie (Departamentul de Calculatoare și Inginerie Electrică).

Conferința din anul acesta este dedicată acad. Octav Onicescu și acad. Gheorghe Mihoc, fondatorii școlii de probabilități și statistică matematică. 

Echipa Multitouchcnme a fost reprezentată, la ediția din acest an a conferinței, de către profesorii emiescieni dr. Georgeta Cozma, coordonatorul Echipei Multitouchcnme, și prof. Claudia Pop, și de către elevul Mihalca Patrik. Reprezentanții Colegiului Național Mihai Eminescu din Satu Mare au participat la conferință ca autori de lucrări științifice ce sunt publicate în volumul CNIV – 2017. Virtual Learning – Virtual Reality. Tehnologii moderne în educație și cercetare. A XX-a Conferință Națională de Învățământ Virtual, apărut cu ajutorul Editurii Universității din București, avându-i editori pe conf. dr. Marin Vlada, pe prof. dr. Grigore Albeanu, pe prof. dr. Adrian Adăscăliței și pe prof. dr. Dorin Mircea Popovici.

Cu ocazia aniversării a 15 ani de organizare CNIV au fost atribuite Diplome de Excelență.

Prof. Dr. Georgeta Cozma, coordonatorul Echipei Multitouchcnme, a obținut această distincție pentru ,,contribuții deosebite în organizarea și promovarea activităților proiectului de educație și cercetare CNIV (Conferința Națională de Învățământ Virtual), de la Universitatea din București, fondat în anul 2003. Obiectivele și rezultatele acestui proiect au contribuit la definirea și clarificarea conceptelor de software educațional și de manual digital și la realizarea cadrului de manifestare a inițiativelor, a creativității și contribuțiilor științifice ale cadrelor didactice, cu impact în sistemul de învățământ românesc.”.

Patru proiecte propuse de Echipa Multitouchcnme și Atelier Transdisciplinar al Centrului Județean de Excelență Satu Mare  au fost acceptate și incluse în volumul conferinței antemenționat (volumul poate fi accesat în format electronic la adresa URL: https://www.scribd.com/document/361925079/Proceedings-of-CNIV-2017-ISSN-1842-4708#from_embed ), la Secțiunea A. Tehnologii e-Learning, Virtual Laboratory și Virtual Reality. Implementare și aplicații. Cercetare și Dezvoltare.  

Lucrarea Visul zborului - Istoria aviației române este semnată de elevul Patrik Mihalca din clasa a X-a și de coordonatorii acesteia prof. dr. Georgeta Cozma și prof. Nicoleta Cherecheș  de la Colegiul Național Mihai Eminescu

Este o pagină Web, cu valoare de resursă educațională, care poate  să susțină procesul de e-Learning, metodă de predare interactivă modernă, specifică  Erei Informației și a Cunoașterii. Pentru accentuarea aspectului educațional s-a realizat o conexiune  la platforma Wand.education, ultimul produs SIVECO  România în materie de resursă educațională. Lucrarea a obținut Premiul III la Concursul Național ,,Istorie și societate în dimensiune virtuală” 2017 și Diploma de Onoare 2 la competiția ,,International Luma StarT Award” 2017 din Finlanda.

Lucrarea Rechargeable Future este semnată de absolvenții eminescieni Szollosi Thomas și David Gabor (acum, studenți) și de coordonatorul acesteia prof. dr. Georgeta Cozma, avându-i referenți științifici pe prof. Ioan Pop și prof. Claudia Pop.

Lucrarea se înscrie în  categoria  Nature and environment și propune un concept de mașină electrică ce își  reîncarcă bateriile folosind toate sursele  naturale de energie. Proiectul a obținut Medalia de Argint la concursul INFOMATRIX 2017,  secțiunea Computer Art.

Lucrarea FLIE – Învață să zbori! este semnată de absolventa eminesciană Alice Nemeș-Caramaliu (acum, studentă) și de coordonatorii acesteia prof. Elenita Durla- Pașca și prof. dr. Georgeta Cozma.

Lucrarea vorbește despre un joc 3D în browser care dezvoltă tema zborului, cercetată în cadrul activităților Echipei Multitouchcnme de la Colegiul Național Mihai Eminescu și dezvoltată la Centrul Județean de Excelență Satu Mare, în cadrul Atelierului Transdisciplinar. Jocul răspunde orizontului de așteptare al elevilor pasionați de zbor dar, în egală măsură, susține dezvoltarea personală, odată ce aceștia înțeleg metafora zborului lăuntric. Implicit, este o temă prin excelență pliată pe metodologia Transdisciplinarității.

Lucrarea Test Your Memory  este semnată de absolventul eminescian Flaviu Bura (acum, student) și de coordonatorii acesteia prof. Nicoleta Lenuța Șandor și prof. dr. Georgeta Cozma.

Lucrarea vorbește despre un joc interactiv, dezvoltat în cadrul activităților Echipei Multitouchcne, având ca scop, pe de o parte, exersarea memoriei și, pe de alta, testarea cunoștințelor de cultură generală.

Referitor la impactul conferinței asupra elevilor participanți, dr. Georgeta Cozma apreciază că ,,întâlnirea cu mentorii, dialogul ideilor, prieteniile create, împărtășirea generoasă a căutărilor întru schimbarea perspectivei educației sunt câteva dintre marile câștiguri ale elevilor care participă la asemenea evenimente”.

Profesor Iuliana Ciubuc, de la Colegiul Național Militar ,,Dimitrie Cantemir”, Breaza, participantă la lucrări, a menționat pe pagina evenimentului o impresie care ne onorează: ,,Lucrarea elevului Patrik Mihalca, din Satu Mare, ,,Visul zborului", prezentată admirabil, ne-a dat aripi, a fost o adevărată încântare din toate punctele de vedere. Felicitări și profesorilor coordonatori, Georgeta Cozma și Nicoleta Cherecheș!”.

În semn de prețuire pentru performanțele Echipei Multitouchcnme și pentru activitatea longevivă  și profesionistă a proiectului multi- touch, președintele CNIV, conf. dr. Marin Vlada de la Universitatea din București și comitetul de organizare a CNIV / ICVL au decis ca în anul 2019 conferința să se organizeze la Colegiul Național Mihai Eminescu din Satu Mare, în colaborare cu Universitatea din București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și Centrul Județean de Excelență Satu Mare.