Echipa Perpetuum Mobile - robotica și valorile FIRST

Echipa Perpetuum Mobile a Colegiului Național Mihai Eminescu din Satu Mare a organizat, în anul școlar 2022–2023, câteva evenimente educaționale cu impact deosebit în comunitatea locală.

Membrii echipei au avut bucuria de a prezenta robotul realizat în acest sezon pentru competiția First Tech Challenge, precum și valorile pe care le promovează, tinerilor sătmăreni care au fost receptivi, curioși și dornici de a afla lucruri noi.

FIRST® Tech Challenge este un program dedicat elevilor care își propune sa le ofere o experiență unică și stimulantă. În fiecare an, echipele participă la un nou joc unde proiectează, construiesc, testează și programează roboți autonomi și conduși de șoferi care trebuie sa îndeplinească o serie de sarcini.

Echipele sub îndrumarea mentorilor și împreună cu voluntari, dezvoltă strategii și construiesc roboți, bazându-se pe principii inovatoare, din inginerie.

Obiectivul evenimentelor organizate de echipa Perpetuum Mobile este promovarea valorilor FIRST în comunitate și anume descoperire, inovație, impact, incluziune, muncă în echipă, distracție, respectiv atragerea tinerilor spre robotică.

Echipa Perpetuum Mobile este convinsă că educația este cel mai important motor de dezvoltare al oricărei societăți. Educația propune modele, deschide orizonturi, stârnește curiozitatea și oferă soluții, iar viitorul este în mâinile tinerei generații.

Activitatea membrilor echipei este și una de formare prin susținerea voluntară a două cursuri elevilor din Colegiul Național Mihai Eminescu la începutul anului școlar 2022–2023. Dincolo de actualitatea temelor propuse, cursurile Programare în Java și Imprimare 3D au creat punți de legătură între generațiile aceleiași școli.

Echipa Perpetuum Mobile rămâne în școală chiar dacă membrii acesteia, în timp, sunt absolvenți eminescieni.