În amintirea profesorului Gavril Cavași

Când sufletul unui profesor pleacă în veșnicie, ceva din el rămâne, prin tot ceea ce a dăruit oamenilor, elevilor săi.

Dumnezeu l-a învrednicit cu o viață lungă, cu bucuria recunoștinței, atâtor elevi pregătiți de dumnealui și a aprecierii noastre, toți cei care l-am cunoscut în activitate sau în anii pensiei, prolifici și plini de atașament, față de școala sa.

Nu era întâlnire cu absolvenții săi dragi, de la care să lipsească, nu era om pentru care să nu fi avut un sfat bun, respectuos.

Ne luăm rămas bun de la profesorul Gavril Cavași, cu tristețea enormă a despărțirii definitive.

Personalitate emblematică a învățământului sătmărean, ilustru profesor de matematică al Liceului “Mihai Eminescu” Satu Mare, între anii 1952-1992, reprezentat al școlii de matematică sătmărene, a avut o carieră admirabilă, de peste 40 ani în  învățământului sătmărean, încununată de numeroase realizări.

A fost o adevărată coloană de susținere a acestei școlii, un dascăl excelent, un matematician eminent, un om de o eleganță și distincție nobilă, un exemplu de profesionalism și moralitate, un om devotat școlii și profesiei alese.

Dumnezeu sa-l așeze în Împărăția Sa!

Un ultim și pios omagiu, recunoștință eternă, domnului profesor Gavril Cavași!
Să fie amintirea faptelor sale veșnică și memoria binecuvântată!

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!

                                          

Colectivul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Satu Mare.

19.02.2024

Profesorul Gavril Cavași


Ne părăsește astăzi unul dintre cei mai importanți dascăli, adevărat stâlp al învățământului sătmărean, profesorul Gavril Cavași.

Educator al multor generații de tineri, cărora le-a format o gândire logic corectă, caractere frumoase, le-a urmărit evoluția, s-a bucurat de reușitele lor, iar ei i-au mulțumit cu recunoștință.

S-a născut la 1 decembrie 1929, în localitatea Cenaloș, jud. Bihor, fiind fiul preotului greco-catolic din localitate.

După școala primară dă examen de admitere, în 1940, la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare, după cedarea Ardealului de Nord se transferă la secția română a Liceului Teoretic din Oradea, iar din 1944 la Liceul „Emanuil Gojdu”, pe care îl absolvă în 1948.

Urmează Facultatea de Matematică și Fizică a Universitătii „Victor Babeș” din Cluj Napoca.

Perioada formării sale a fost deosebit de grea. Pe lângă privațiunile războiului au urmat suferințele datorate “originii nesănătoase” pentru acele vremuri, precum și a diminuării sprijinului de acasă, prin desființarea bisericii greco-catolice.

Cu toate acestea a muncit cu pasiune, colaborând la „Gazeta matematică” și  participând la concursurile ei.

După terminarea facultății este repartizat la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare în 1952, unde predă matematică și fizică, în primii 10 ani, iar după aceea numai matematică, până în 1992. 

În 1959 se căsătorește cu Gabriela Grigorescu, bibliotecara liceului.

Familia fiului lor, formată din reputați medici și universitari, le-a dăruit un nepot, care face performanță în matematică și informatică și de care era foarte mândru.

În cei 40 de ani de activitate la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare, a format multe generații de tineri, majoritatea urmând învățământul superior și obținând rezultate remarcabile la matematică și fizică, aducând premii și mențiuni la concursurile naționale.

Mulți au făcut performanță în activitatea lor în domeniul matematicii și tehnicii.

Un număr mare au ajuns profesori universitari, recunoscuți prin lucrările lor în țară și străinătate. A fost președinte și vicepreședinte a Filialei Satu Mare a Societătii de Științe Matematice, organizând conferințe și simpozioane, la nivel județean și național, și contribuind la modernizarea invățământului matematic.

Și statul a recunoscut munca deosebită, oferindu-i titluri și ordine, astfel  i se acordă titlul de „Profesor Emerit”, „Ordinul Muncii”, în 1975 și Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Cavaler, în anul 2000.

De o exemplară corectitudine și dragoste pentru tineri, Profesorul Gavril Cavași a dăltuit caractere.

A fost un prieten desăvârșit pentru colegi și foștii elevi, care nu- l vor uita niciodată!

                              

prof. Gheorghe Miclăuș

19.02.2024