"Cupa Încrederii " la fotbal s-a încheiat azi,cele trei echipe finaliste fiind:
1.X E
2.XA
3.XI B
Clasa a 11-a E în excursie la Firiza.
Prof. Maria Suiugan și Anamaria Ardelean.
Sesiune de informare
În cadrul programului Săptămâna Verde, alături de activitățile dedicate protejării mediului, elevii Colegiului Național “Mihai Eminescu” Satu Mare, au avut ocazia să participe la o sesiune de informare susținută de reprezentanții Biroului de Siguranță Școlară. Activitatea a avut ca scop promovarea unui comportament responsabil și preventiv în rândul elevilor claselor a VI-a și s VII-a, un aspect esențial într-o societate durabilă și echilibrată.
Discuțiile au venit ca o completare firească a săptămânii dedicate dezvoltării sustenabile – pentru că un viitor verde presupune nu doar grijă față de natură, ci și față de oameni, responsabilitate față de tot ceea ce ne înconjoară. Mulțumim domnului Subinspector de poliție Evi Bogdan, din cadrul I.P.J.Satu Mare, Biroul Siguranță Școlară.
Activități din Săptămâna Verde
Inventivitate, creativitate, găsirea de soluții viabile la probleme științifice, dar și muncă și distracție. Sunt caracteristici ai elevilor eminescieni.
🪴Școala Verde- Atelier de creație:
Confecționarea de obiecte decorative din deșeuri ♻- clasa a XI-a A, diriginte prof. Groza Laura
Activități din Săptămâna Verde-clasa a V a
Pentru elevii clasei a V a de la Colegiul Național "Mihai Eminescu " Săptămâna Verde a debutat cu o excursie de studiu la grădina botanică din Jibou. Intr-un decor superb, au descoperit diversitatea speciilor de plante din zone diferite ale planetei.
A urmat vizita la stația de epurare a apei, unde au primit informații legate de protejarea surselor de apă, utilizarea responsabilă a apei aplicând conceptul celor 3 R: reducere, reutilizare, reciclare.
Și pentru a ne menține sănătoși, am făcut miercuri o vizită la sala de scrimă. D-l antrenor le-a povestit istoria scrimei sătmărene, învățându-i primele mișcări în această ramură a sportului.
“Mesajul nostru pro natura” clasa a XI-a A
Ziua specialiștilor în științele mediului
O zi dedicată geografiei aplicative și Informaționale, o nouă întâlnire e elevilor eminescieni cu profesori universitari
Ziua specialiștilor în științele mediului în Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Satu Mare, în cadrul programului "Săptămâna Verde", a avut, astazi, 9 aprilie 2025, doi invitați deosebiți, conf. univ. dr. Gheorghe Șerban și lector univ. dr. Răzvan Bătinaș, din cadrul Universității "Babeș Bolyai", Facultatea de Geografie.
Pe lângă promovarea ofertei educaționale a facultății, domnii profesori au prezentat, sub forma unor aplicații, instrumente utilizate în cercetarea geografică, cadastrală, de mediu și media vizuală. Astfel, elevii au avut posibilitatea să vadă concret o aparatură de ultimă generație, utilizată de specialiștii domeniului, drona LIDAR de mapare 3D, stația totală GPS utlizată în topografie, stație portabilă de măsurare rapidă a calității apei, sensor laser hidrometric de cartografiere și măsurare a vitezei și debitului apelor curgătoare și stația potabilă de cartografiere în infraroșu. Elevii și-au manifestat curiozitatea și interesul pentru aparatura prezentată. Ultima parte a întâlnirii a fost dedicată unor exerciții aplicative, răspunsului la întrebările elevilor, activitatea transformându-se într-o veritabilă lectie de geografie aplicativā. Cu acest prilej, a fost semnat și un acord de colaborare între cele două instituții.
Mulțumim domnilor profesori universitari și conducerii Facultății de Geografie din Cluj Napoca, pentru inițiativa unor astfel de activități comune, pentru prezentarea unor domenii importante de cercetare, elevilor noștri și modul atractiv, cooperant de prezentare.
Felicităm colegii profesori de geografie pentru organizarea evenimentului.
O nouă zi, din Programul educațional "Săptămână verde" a adus astfel, informații inedite și o întâlnire a elevilor și profesorilor eminescieni cu doi remarcabili geografi.
🌿📚 Educație pentru viitor – Programul „Școala Verde” la Cluj-Napoca 📚🌿
Elevii claselor a XI-a A și B, coordonați de doamnele profesoare Laura Groza și Nicoleta Șandor, au participat, marți, 8 aprilie 2025, la o excursie de studiu cu rol educativ și formativ, organizată în municipiul Cluj-Napoca, sub egida programului „Școala Verde”.
🌺 Vizita la Grădina Botanică „Alexandru Borza” le-a oferit elevilor prilejul de a descoperi diversitatea vegetală, de a înțelege importanța biodiversității și de a conștientiza nevoia protejării mediului natural.
🤖 La Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, aceștia au explorat universul tehnologiilor avansate și al roboticii, descoperind aplicații inovatoare precum:
✔ detectarea și colectarea deșeurilor din mediile acvatice
✔ monitorizarea zonelor vegetale afectate de boli
✔ dezvoltarea protezelor medicale inteligente
✔ realizarea intervențiilor chirurgicale asistate robotic
Această experiență a contribuit la dezvoltarea gândirii critice, a competențelor interdisciplinare și a unei perspective orientate spre sustenabilitate și inovație.
🙏 Le mulțumim gazdelor de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca pentru ospitalitate, deschidere și implicare!
#ȘcoalaVerde #EducațiePentruViitor #ClujNapoca #Robotica #Biodiversitate #ExcursieDeStudii #ResponsabilitateEcologică #UniversitateaTehnicăClujNapoca
În perioada 7-9 aprilie 2025, elevii eminescieni însoțiți de profesorii lor, Anișoara Estinca și Vasile Onea, au participat la o excursie tematică în București.
Jocurile de societate - jocuri atractive
Pentru elevii din clasa a VI-a, de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu" Satu Mare, a treia zi din Săptămâna verde a fost dedicată jocurilor de societate. Organizați și interesați, copiii au petrecut două ore minunate, interactive și mult apreciate, în compania doamnei manager de la TestPlay, care le-a oferit o multitudine de variante de jocuri de societate, instrucțiuni și aplicații, pe care apoi le-au și testat.
Copiii au fost însoțiți de doamna dirigintă Anca Andreescu și de domnul profesor Bucur Daniel.
Alături de noi au fost și elevele din clasa a VIII-a, Boroș Teodora și Turdeanu Marisa, reprezentantele Consiliului Elevilor, din Colegiul nostru.
Jocurile fac parte din viața noastră și ne oferă atât relaxare cât și disciplină, reguli, iar noi ne-am bucurat de fiecare joc nou învățat și ne-am dezvoltat abilitățile de comunicare în cadrul echipei și bineînțeles, ne-am antrenat și perfectat spiritul competițional!
Azi, 09.04.2025, la Uzina de apă din Mărtinești, elevii clasei a IX-a C au aflat informații interesante despre sursa subterană a apei potabile din Satu Mare, despre procesele implicate în filtrarea ei și despre laboratoarele performante de testare a calității acesteia.
De asemenea, am fost asigurați că apa din Satu Mare este de o calitate excelentă și poate fi utilizată de către locuitorii județului, cu maximă încredere.
Clasa a VII-a la Castelul din Carei
Vizită la Carei
Clasa a IX-a D, în excursie la pensiunea Alpina Blazna, jud. Bistrița-Năsăud.
Echipa NeuroMaze - pregătite pentru ONCS!
Eco, sustenabilitate, cauze umanitare - Echipa Multitouchcnme ... pregătiri pt ONCS.
11F , pregătiți pentru vizionarea filmului,,Hoții de subiecte".
Promovarea unui stil de viață sănătos
Pentru elevii clasei a VI-a, a doua zi din Săptămâna verde, a avut ca temă promovarea unui stil de viață sănătos. Coordonați de doamna dirigintă Anca Andreescu și de domnul profesor Bucur Daniel, elevii au pregătit o salată delicioasă de fructe, pe care apoi au degustat-o, spre încântarea papilelor gustative ale tuturor copiilor, care au apreciat mult salata de fructe.
Felicitări, dragi copii!
Clasa a IX-a B, în excursie la pensiunea Alpina Blazna, jud. Bistrița-Năsăud.
Elevii claselor a IX-a C și F, în vizită la fabrica de procesare a alunelor ecologice ALLU, din Tășnad.
🌱 Vizită educativă la fabrica de procesare a alunelor ecologice ALLU, din Tășnad 🌰
Elevii claselor a IX-a C și F de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare au avut oportunitatea de a vizita astăzi fabrica de procesare a alunelor ecologice ALLU din Tășnad. 🏭
Această experiență le-a oferit elevilor o privire detaliată asupra procesului de producție al unui produs ecologic, dar și importanța alegerii unor soluții sustenabile pentru mediul înconjurător. 🌍
Mulțumim echipei ALLU pentru ospitalitate și pentru informațiile valoroase despre industria alimentară ecologică! 🙏✨
#EducațiePractică #VizităLaFabrica #AluneEcologice #Sustenabilitate #CNMESatuMare #ÎnvățămDinExperiență