Comemorare Vasile Lucaciu

Azi, 21 ianuarie 2019, elevi și profesori de la Colegiul Național Mihai Eminescu, alături de preoți greco-catolici au adus un semn de recunoștință celui care a fost preot dr. Vasile Lucaciu.

La ora 10 elevii conduși de profesorii Marius Horșia, Istrate Petru și directorii colegiului au depus o jerbă de flori la monumentul Vasile Lucaciu, din parcul central.

De la ora 11, la bustul marelui patriot din interiorul colegiului, s-a desfășurat o slujbă religioasă, oficiată de către preoți greco-catolici din Satu Mare, cuvântul de salut și de recunoștință față de predecesorul domniei sale, adresat celor prezenți, revenind protopopului greco-catolic pr. Dumitru Roman.

A urmat un moment poetic, pregătit de preot prof. Dîngă Gheorghe.

Vasile Lucaciu, născut acum 167 de ani în data de 21 ianuarie, în comuna Apa din Comitatul Sătmar, rămâne o personalitate politică, culturală și istorică emblematică a județului nostru, respectiv una dintre cele mai importante ale românilor ardeleni.

Între 1878 și 1885 Vasile Lucaciu a fost profesor de religie și limba română la Liceul Regal Catolic, precursorul Liceului Mihai Eminescu. Lucaciu continua astfel ceea ce a început părintele Petru Bran, acum 160 de ani. Și prin acticvitatea didactică, Vasile Lucaciu  a fost un susținător activ al respectării drepturilor românilor transilvăneni. Ca memorandist a fost unul dintre principalii artizani ai Marii Uniri, fără de care nu s-ar fi înființat în 1919 Liceul Mihail Eminescu.