Evenimente din calendarul ecologic

martie 2022

Pentru marcarea celor două evenimente din calendarul ecologic, 21 Martie - Ziua Mondială a Apei și 22 Martie- Ziua Internațională a Pădurilor, elevii clasei a X-a F, coordonați de profesorul de biologie dr. Laura Groza, au participat la activitățile online ale Simpozionului Național Extracurricular “ Salvați apa”, respectiv la Seminarul Național “Salvați padurile”, organizate de Organizația pentru tineret Olimp.

Totodată, în școală a fost organizată o expoziție cu lucrări ale elevilor, prin care aceștia și-au  exprimat, în mod artistic, atitudinea și comportamentul ecologic, legate de cele două evenimente sărbătorite la început de primăvară.

Pentru a încununa strădania elevilor,  doamna prof. dr. Natalia Boloș, director al Colegiului Național “Mihai Eminescu” Satu Mare, a înmânat, în cadrul unei festivități de premiere, diplome ecoeminescienilor care s-au remarcat la nivel județean în cadrul Programului de Educație Ecologică “Fii tu schimbarea pentru TINE, pentru NOI pentru un VIITOR VERDE”, implementat de către asociația Ecohuman “LIFE TREE” Satu Mare.