Activitate  de promovare, desfășurată de către USAMV, Cluj-Napoca

O nouă activitate  de promovare, desfășurată în colegiul nostru de către USAMV, Cluj Napoca. 

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a susținut, astăzi, 22 noiembrie 2023, o prezentare a programelor de studii din cadrul diverselor facultăți, incluse în universitate, și nu numai, cu precădere Facultatea de Științe și Tehnologie Alimentară, reprezentată de către Darius Claudiu Ciorba, student în anul IV, specializarea Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, absolvent al Colegiului Național “Mihai Eminescu” din Satu Mare, Adrian Martău, asistent universitar,  Andrei Borșa, lector universitar.

Universitatea de află în top 300,  în ranking Shanghai University, iar facultatea este prima în materie de studii alimentare din țară, fiind practic și una dintre cele mai prestigioase din Europa, astfel având prilejul de a promova studiile în cadrul acesteia, dar și de a colabora cu instituțiile de stat preuniversitar din județul Satu Mare.

Elevii participanți s-au bucurat de o prezentare interactivă și interesantă, prin proiectele de cercetare prezentate.