B-Robo Team pe podium la toate probele de la  Bistrița Racing Challenge

Atunci când pasiunea pentru robotică, perseverența și dorința de a învăța, descoperi și experimenta lucruri noi sunt calitățile care definesc membrii unei echipe, rezultatele obținute sunt atât răsplată pentru munca depusă cât și motivație pentru viitor.

Deși e vară și vacanță, membrii echipei B-Robo Team au creat o nouă mașinuță de curse pentru a putea participa la Bistrița Racing Challenge, competiție care se află la a doua ediție și s-a desfășurat în 8 și 9 iulie 2023, unde au participat echipe de robotică din Iași, Cluj-Napoca, București, Galați, Satu-Mare, Bistrița și Sângeorz-Băi.

Bistrița Racing Challenge este o competiție organizată de cele trei echipe de robotică din Bistrița: AtomicBots, Bolts and Gears, Infotronx care își propune să mențină flacăra STEM și spiritul FTC (FIRST Tech Challenge) vii pe parcursul verii, aducând în prim-plan mașini de curse realizate din piesele de roboți bine-cunoscute de participanți în cadrul sezonului de robotică din România. Concursul reunește cele mai talentate echipe de robotică din România și se desfășoară într-un format inedit, în care roboții sunt transformați în mașini de curse.

„Tinerii sunt încurajați astfel să-și valorifice abilitățile și creativitatea pentru a crea vehicule impresionante și a testa limitele tehnologiei în mișcare, in cadrul celor trei probe: drag race, raliu și off-road”, au precizat organizatorii.

O competiție intensă, plină de provocări pentru echipele participante, în care acestea și-au dovedit atât creativitatea în ceea ce privește construcția și designul inovativ al mașinilor, cât și priceperea în conducerea lor.

Echipa B-Robo Team care a participat în acest sezon, la a doua ediție a competiției, a fost formată din elevii: Sas David, Caracioni Octavian, Șchiop Andrei, Gorgan Matei, Iva Ariana, Frunzar Ela, Oprea Vlad, Rus Vid Medeea, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Chivari Adrian de la Colegiul Național ”Doamna Stanca”, Mureșan Laura și Țicovan Alexandra de la Liceul Teoretic German ”Johann Ettinger” și Stanciu Răzvan de la Liceul Tehnologic ”Ion I C. Brătianu” Satu Mare, coordonați de mentor-prof. Horea Adrian Jurge.

La finalul competiției, în urma scorurilor obținute, echipa s-a clasat pe locul I la proba Off-road și pe locul II la probele Drag race și Raliu.

”Am experimentat pasiunea, emoția și entuziasmul unei competiții de robotică de excepție” au susținut membrii echipei, încurajând astfel și alți tineri să se alăture echipei și să își urmeze pasiunea pentru robotică și domeniile STEM.